Organizatia Nationala Cercetasii Romaniei
Filiala Brasov, "Virgil Onitiu"

Ne vedem si pe Facebook! / cercetasi.brasov

Bine ati venit pe site-ul oficial al Organizatiei Nationale Cercetasii Romaniei (ONCR) filiala Brasov, "Virgil Onitiu"

Cele mai recente noutati

tabăra mea - concurs Publicat la 13.05.2010

COMUNICAT DE PRESĂ

 Cercetaşii României lansează concursul naţional  „Tabăra mea”
 
 
Bucureşti, 13 mai 2010 - Organizaţia Naţională Cercetaşii României (O.N.C.R.) – Filiala Braşov ”Virgil Oniţiu” lansează, în cadrul proiectului ”Tineri pentru o lume mai bună”, concursul ”Tabăra mea”. Concursul se desfăşoară în perioada 17 mai – 11 iunie 2010 şi se adresează copiilor şi tinerilor cu vârste între 7 şi 24 de ani din toată ţara.
 
Obiectivul concursului este de a oferi servicii educaţionale, sociale şi recreative unui număr cât mai mare de copii şi tineri – în special din medii defavorizate, precum şi acela de a le stimula creativitatea, prin crearea elementelor de identitate vizuală pentru întreprinderea socială a organizaţiei - tabăra pentru copii şi tineri din Zărneşti, judeţul Braşov.
Copii şi tinerii se vor putea înscrie la concurs în echipe de 6–9 persoane, sub îndrumarea unui adult. Ei îşi vor dezvolta abilităţile creative propunând organizatorilor un nume pentru tabără, o siglă, un steag, un imn, precum şi o scurtă compunere sau un eseu cu tema ”Cum arată tabăra mea”.
„Încurajăm participarea copiilor și tinerilor din medii defavorizate, cărora le va fi acordată o atenţie deosebită. Astfel, peste 80% din premii sunt alocate secțiunii la care participă copii și tineri cu risc crescut de marginalizare sau excluziune socială, inclusiv instituționalizați, tineri peste 18 ani post-instituționalizați, persoane cu dizabilități, persoane cu probleme de sănătate mintală etc.” a declarat Maricel Maroti, Preşedintele oganizaţiei.
Lucările propuse de participanţi vor fi evaluate de un juriu format din Alexandru Savu, Director al Direcției pentru Tineret a Județului Brașov, Hajnalka Bessenyei, reprezentantă a Fundaţiei ERSTE şi Maricel-Adrian Maroti, Preşedinte al ONCR Filiala Braşov iar câştigătorii vor fi anunţaţi în perioada 21-25 iunie 2010.
În cadrul concursului, vor fi premiaţi maxim 342 de copii și tineri, însoțiți de 38 adulți. Premiile vor consta în tabere de 2, 3 şi 6 zile, valoarea totală ridicându-se la aproximativ  80.000 lei.
 
Regulamentul integral al concursului este disponibil la adresa www.cercetasibrasov.ro.
 
Concursul se desfăşoară în cadrul proiectului ”Tineri pentru o lume mai bună”, proiect cofinanţat din Fondul Social European (FSE) prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 (POSDRU), Axa prioritară 6 "Promovarea incluziunii sociale", Domeniul de Intervenție 6.1 ”Dezvoltarea economiei sociale”.
 
Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm contactaţi:
Maricel Maroti, Preşedinte ONCR Filiala Braşov
Tel.: 0788 599 202, e-mail: marcelscout@yahoo.co.uk
Website: www.cercetasibrasov.ro     
 
 
Proiectul strategic ”Tineri pentru o lume mai bună” se desfăşoară în perioada 01.11.2008 – 30.10.2011, în cadrul unui parteneriat între Organizaţia Naţională Cercetaşii României (ONCR) – Filiala Braşov ”Virgil Oniţiu” (aplicant principal), Insituţia Prefectului Braşov, Agenţia Judeţeană pentru Prestări Servicii Sociale Braşov, Direcţia pentru Tineret a Judeţului Braşov şi Primăria Oraşului Zărneşti, cu un buget total de 3.909.103 lei, din care: 3.166.255,38 lei - Fondul Social European (82,65%), 664.664,62 lei - cofinanţare naţională (17,35%) şi 78.183 lei - ONCR Braşov (2%).
 
Cercetăşia este o mişcare educativă a copiilor şi tinerilor, bazată pe voluntariat, cu caracter apolitic, deschisă tuturor, fără deosebire de naţionalitate, rasă, sex, credinţă sau condiţie socială, în concordanţă cu principiile şi metoda cercetaşescă.
Scopul Cercetaşiei este de a contribui la dezvoltarea tinerilor, în vederea împlinirii lor fizice, intelectuale, sociale, spirituale, pentru a deveni cetăţeni responsabili ai comunităţii locale, naţionale şi internaţionale.
inapoi la noutati

Recomandati Aceasta Pagina Prietenilor

Daca aceste informatii v-au fost de folos, va invitam sa recomandati aceasta pagina si prietenilor prin intermediul retelelor de socilizare de mai jos: